Pescuitul la feeder

Echipamentul de bază în pescuitul la feeder:
1. o varga între 3 şi 4,5 metri de acţiune medie ( nu trebuie o lansetă de putere pentru că acest stil de pescuit este unul de fineţe iar o lansetă de putere nu ne poate ajuta decât la pierderea peştelui);
2. o mulinetă de calitate superioară mărimea 3000-5000 cu frâna pe faţă, cu tambur long-cast. Nu trebuie folosite mărimi mici pentru că acestea nu au nici putere nici raport de recuperare deoarece în pescuitul la feeder lansăm coşuleţe cu nadă destul de grele uneori în curenţi pe apele curgătoare;
3. tamburiii cu fir de calitate superioară, rezistent la noduri, unul cu 0,15-0,20, pentru peştii de talie mică (caras, albitură, etc...), iar celalalt cu 0,22-0,28 pentru peştii mai mari (crap, mreană, etc...) şi pentru atunci când folosim coşuleţe mari care sunt foarte grele încărcate;
4. minciog cu coada lungă, minim 2,5-3 m;
5. suporţi ajustabili pentru a poziţiona lanseta pe ei;
6. trusa cu cârlige, coşuleţe, momitoare, monturi etc...;
7. cârlige rezistente şi bine ascuţite (eu le prefer pe cele de la Gamakatsu) legate de diferite dimensiuni de la 6 la 20;
8. forface high tech cu fir de 0,10-0,22 în funcţie de peştii pe care urmărim să îi prindem;
9. agrafe cat mai mici şi rezistente prevăzute cu vârtejuri;
10. diferite mărimi de momitoare sau feedere;
Senzaţia prinderii unui peşte fie el cât de mic este de neegalat. Datorită vârfului deosebit de fin drilul este incomparabil cu cel de la o lanseta obişnuită. În momentul lansării datele problemei se schimbă, lanseta devenind destul de rigidă, ceea ce este un lucru foarte bun.
Montura de feeder este realizată dintr-un coşuleţ pentru nadă şi cârlig. Atunci când coşuleţul are capac în el se introduc momeli vii, râme, larve, viermuşi, libelule iar când nu este prevăzut cu capac, nadă cu momeala vie.
În pescuitul la feeder nu trebuiesc folosite mijloace de avertizare deoarece vârful extrem de sensibil ne arată când avem peştele la capătul celălalt.
Pescuitul la feeder se adresează în general peştilor paşnici: crap, caras, plătică, roşioară, lin, mreană, etc...
Pescuitul la feeder este un pescuit de fineţe, care se practică şi pe râuri şi pe bălţi, cu siguranţă că atunci când dăm cu un medium feeder după crap şi ne intră un monstru de 10 kilograme atunci adrenalina este mai mare. În acest stil de pescuit atunci când suntem într-un dril cu un peşte de talie medie şi mare depinde de fir, trebuie lucrat mult pentru ca feederul să nu se rupă. Un lucru important în această materie este vârful de schimb, depinde în ce zonă doriţi să pescuiţi : vârful cel mai mic pentru râuri şi peşti de talie mică, cel mijlociu pentru peşti de talie mijlocie şi cel mare, heavy - pentru aşa zişii monştri ai apelor din România. În general feederele se comercializează cu maxim 4 vârfuri de schimb. FIR ÎNTINS!

Momeli naturale - coropişniţa

Coropişniţa este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Mirosul caracteristic al acesteia este depistat de către "mustăcios" de la mare distanţă, şi sunt locuri pe Dunăre unde o coropişniţă în cârlig echivalează cu un somotei.
Cum o găsim
Cel mai adesea o găsim din întâmplare, săpând după râme. Dar putem să o căutăm cu şanse mari în reşedinţele din grădinile de legume. Aceste reşedinţe sunt cultivate primăvar devreme pe un substrat de gunoi de grajd în care coropişniţele preferă să ierneze datorită căldurii degajate. Prezenţa coropişniţei se recunoaşte prin micile ridicături la suprafaţa solului şi după prezenţa plantelor ofilite care se smulg uşor, acestea fiind retezate de la rădăcină. Uneori în nopţile de vară o putem vedea zburând în jurul unui bec aprins.
Cum o păstrăm
A doua problemă, după găsirea coropişniţelor, este păstrarea lor. Vom folosi un vas de minim 10 litri (acvariu vechi, găleata, etc.). Cu cât vasul este mai voluminos, cu atât "confortul" coropişniţelor va fi mai mare şi implicit durata lor de viaţă în captivitate. Cea mai bună densitate ar fi de o coropişniţă / un litru de pământ.
Pentru a nu se răni între ele le vom tăia cu o forfecuţă vârfurile labelor scormonitoare. Nu le vom rupe labele în întregime fiindcă vor supravieţui mult mai puţin.
Pământul va fi umed şi afânat, cel de la muşuroaiele de cârtiţă, de pădure sau de gunoi fiind cel mai bun. La nevoie vom amesteca nişte frunze în pământ normal. Vom amesteca de asemenea şi câţiva morcovi, tulpini şi rădăcini de plante, cartofi, pentru hrana coropişniţelor.
Vasul cu coropişniţe îl vom tine cât mai departe de soare şi căldură. Ideal ar fi un beci. De asemenea, trebuie să îl ţinem acoperit cu un capac, altfel vom avea ocazia să descoperim că deşi are un aspect atât de greoi, coropişniţa poate totuşi zbura.
Până la locul de pescuit vom transporta coropişniţele într-un vas mai mic, de genul unei găleţi de plastic de 5 litri umplută cu pământ negru şi cu frunze, cu capac prevăzut cu găuri mici pentru aerisire. Vom avea tot timpul grijă să nu o lăsam în bătaia directă a soarelui şi vom umezi din când în când pământul, dacă este nevoie.
Cum pescuim
Se foloseşte pe cârlige simple cu tija aproximativ de lungimea ei, numărul 1/0 - 3/0. Pentru a rezista mai bine în cârlig, mai degrabă o legăm de tija acestuia, cu aţă subţire, trecută de câteva ori în jurul ei, decât să o străpungem ca pe o râmă.

Pescuitul somnului

Pescuitul somnului vizează îndeosebi exemplarele mari, fiecare pescar dorind să prindă un exemplar cat mai mare şi nu "moace" de 1-2 kg. De aceea pescuitul acestor exemplare este diferit de cel al celorlalţi peşti, de mai mici dimensiuni.
Trofeele de somn, exemplarele de peste 20 de kilograme se găsesc în râurile mari (Olt, Mureş, Prut, Siret, Criş), în Dunăre şi Delta acesteia, precum şi în lacurile mari de câmpie.
De regulă somnul este sedentar, nemişcându-se prea mult în jurul locului său de vânătoare, localnicii cunoscând aceste locuri (fiind un peşte teritorial, acolo unde s-a prins un somn mare, peste câtva timp va veni un altul să-i ocupe locul). Pescarilor aflaţi la pescuit doar pentru o zi-două nu le rămâne decât să se ghideze dupa experienţa şi configuraţia locului. Un copac prăbuşit în apă, un cotlon săpat în malul râului, o groapă din mijlocul lacului sunt tot atâtea locuri preferate de somn. Ca regulă generală, somnul se găseşte acolo unde are să se ascundă, adică în preajma oricărui obstacol aflat în apă. Somnul mai mare pleacă la vânătoare noaptea, şi uneori se aude plescăitul pe care îl face la suprafaţa apei cu coada. Somoteii vânează în cârduri, chiar şi in timpul zilei.
Momeala folosită la prinderea somnului este foarte diversă. Se folosesc cu succes coropişniţele, cărăşeii, râmele mari şerpeşti, broscuţele, ţiparii.
Coropişniţa este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Se poate trage pe cârlig, dar astfel nu va mai atrage pestele decât prin miros şi parţial prin văz. Mai bine o legăm de tija cârligului cu aţă, ţinând-o astfel vie o perioadă mai mare de timp ţi sporindu-i şansele de a fi reperată datorită mişcărilor ei.
Cărăşeii de circa 10-15 cm îi prindem în cârlig fie de buza superioară, fie de spate, având grijă să nu le lovim coloana vertebrală. Atât cărăşeii cât şi ţiparii îi prindem fie la undiţă, la mal, fie cu un halău (năpatca).
Râmele şerpeşti le scoatem chiar de pe malul bălţii. Sunt de culoare neagră-verzuie, aspre la pipăit şi foarte rezistente, de dimensiuni mari. Cel mai bine se pun în buchet pe un cârlig cu tija lungă, numărul 1/0. Fiind rezistente nu vor putea fi mâncate de peştii mici şi vor rămâne mult timp pe fundul apei în aşteptarea somnului vizat. Sunt o momeală bună şi pentru crapul mare, astfel că putem avea surpriza să prindem un astfel de peşte.
Broscuţa se prinde trecându-i cârligul printre oasele picioarelor din spate. Se pune pe fir în apropierea ei o bucăţică de plută care să o împiedice să se ascundă în malul de pe fund. Din 10 în 10 minute se scoate la suprafaţă pentru a-i permite să respire.
Nădirea nu se practică la pescuitul somnului, poate doar de către unii localnici care ştiu precis unde îşi are sălaşul, cu maţe de găină, resturi alimentare în descompunere.
Lanseta va fi de 3-3.50 metri pentru pescuitul de pe mal şi de 2.50-3 metri la pescuitul din barcă, cu o acţiune de minim 50-100 de grame. Materialul din care este construită poate fi carbon dar şi fibra de sticlă solidă este bună, mai ales datorită acţiunii sale telescopice.
Mulineta va fi una mare, cu o capacitate de minim 100 metri de fir de 0.40. Cel mai bine ar fi să puneţi pe ea cam 150 de metri de fir, nu puţine fiind cazurile când un somn nu a putut fi oprit desfăşurând tot firul de pe mulinetă. Iar când acel somn este captura vieţii, regretele de a nu fi avut fir suficient sunt tardive. Mulineta poate fi atât cu tambur fix dar şi cu tambur rotativ, sau o mulinetă multiplicatoare.
Nailonul va avea diametrul în funcţie de talia peştelui căutat, dar oricum peste 0.35 mm. Pe mulinetă se vor pune 100-150 metri de fir. Struna pentru pescuitul la somn va fi metalică pentru exemplarele mari, din sârmă de oţel de 30-40 cm lungime. Pentru somnii mai mici de până la 5 kg se poate folosi şi o strună dintr-un nailon mai gros, de 0.60.
Cârligele vor fi cu tija lungă, mari, deoarece somnul are gura mare. De obicei se folosesc numerele 2/0-1/0 pentru cărăşel, broască, 1-2 pentru pescuitul cu râmă.
Plumbul va fi de o greutate care să permită lansarea monturii şi ţinerea acesteia (cărăşei, ţipari) pe loc.
Se poate pescui atât cu lanseta cu plută (fixă sau culisantă), fie cu lanseta cu plumbul pe fundul apei. Se lansează în apropierea locului bănuit a avea somn, cu grijă pentru a nu strica momeala din cârlig mai ales atunci când aceasta este un peştişor viu sau o coropişniţă. Atenţie de asemenea pentru a nu depăşi puterea de aruncare a lansetei şi a risca ruperea acesteia. Lanseta va fi supravegheată tot timpul iar atunci când este lăsată nesupravegheată (cu toţii ştim că de obicei chiar în astfel de momente trage peştele) este bine să fie legată de mâner cu o sfoară legată de un copac, o piatră.
Înţeparea somnului se face puternic, pentru a asigura pătrunderea cârligului în gura osoasă, plină de dinţi. Vom aştepta câteva momente, pentru a fi siguri că momeala a fost înghiţită de către somn şi abia apoi vom înţepa.
Scoaterea somnului mare la mal este cea mai dificilă parte a pescuitului acestuia. În primul moment acesta nu se mişcă, părând că am agăţat o cioată. Îl putem scoate din această stare ciupind uşor firul lansetei şi producând astfel vibraţii.
În momentul imediat următor, când realizează că ceva nu este în ordine, somnul pleacă în viteză şi de obicei acesta este punctul critic. Poate să intre în adăpostul său de sub apă, să se îndepărteze fără să-i pese prea mult de noi sau să rupă firul datorită unei frâne prea tare strânse. Dacă nici una din aceste situaţii nu se întâmplă şi reuşiţi să menţineţi contactul cu peştele, aveţi toate şansele să-l vedeţi pe mal.
Obosirea somnului se realizează ritmic, aducându-l treptat cu gura la aer, fără a-l grăbi, nu rare fiind drilurile de 30-50 de minute, în funcţie de talia peştelui. Dificultatea luptei cu somnul nu constă atât în zbaterea acestuia cât în greutatea sa, de care ştie să profite îndoindu-se ca un arc şi rămânând pe fundul apei.
Odată obosit şi adus la mal sau lângă barcă, somnul poate fi ridicat cu minciogul (atunci când încape), cu gafa (un instrument de înţepat foarte bine ascuţit şi curbat ca un cârlig) sau cu mâna băgată în gura peştelui. Unii folosesc şi un retevei de lemn cu care lovesc peştele în cap când acesta ajunge la mal.
Pescuitul somnului la clonc
Este un pescuit care se practică îndeosebi de către pescarii profesionişti până la apariţia metodelor mai noi şi mai "productive", gen curentul electric. Cloncul este un lemn curb scobit la un capăt care produce un zgomot înfundat la lovirea apei. Zgomotul sau vibraţiile produse sunt de natură a scoate somnul din ascunzătoarea sa, acesta ridicându-se la suprafaţă în căutarea prăzii. Nu încercaţi să va faceţi singuri un astfel de clonc, acesta este un instrument pe cât de primitiv pe atât de complex precum un bumerang, o cât mai mică diferenţă faţă de "original" anulând complet acţiunea sa.
Pescarul se află în barcă (de obicei sunt doi pescari, unul pescuind iar altul ţinând barca deasupra locului bănuit că ar avea somni) cu două-trei lansete. Plumbul este greu pentru a ţine firul întins chiar în curent, ajungând până la 200 de grame. Momeala este fie o coropişniţă, fie un peştişor sau un buchet de râme. Se mai leagă pe fir şi câteva fire de lână roşie pentru sporirea atractivităţii.
Emil Bogdan Potrea

CAMP FISH ZIMA

La 15 kilometri de Tîrgu Mureş, spre Reghin - mai exact în localitatea Dumbrăvioara, la 100 de metri de la cotitura spre Glodeni - se afla Camp Fish Zima. Un loc de agrement cu 2 bălţi, unde toată lumea poate să pescuiască în cele 2 sisteme catch and relese şi catch and keep. Suprafaţa celor 2 bălţi este de 1,4 hectare. Speciile ce se pot prinde sunt următoarele: crap de la 1 kg până la 20 de kg, amur de la aprox. 5 kg până la 15 kg, somn de la 500 de grame până la 60 kg, caras de la 300 grame până la 1 kilogram, plătică de la 200 grame până la 1,5 kg.
Prima baltă este destinată pescarilor de staţionar mai mult. Speciile cele mari de somn se află în a doua baltă, despre care o să vă scriu puţin mai târziu. Să revenim la prima baltă. Cum vă spuneam, este ideală pentru pescuitul la staţionar ( mai ales la rubesiană, la wagleer). Este de recomandat să pescuiţi cu monturi fine, la viermişor – s-ar putea să intre crapul sau carasul mare dar asta nu cred că este o problemă. Dacă scapă, intră altul! Balta cu monştri (a doua) e plină de exemplare foarte mari de crap, somn, amur, chiar şi nişte specii de plătică mari cât un capac de WC, dar acestea sunt foarte rare. Aici se practică pescuitul la fund, deoarece se poate lansa fără probleme la buza sturfului (acolo stă crapul, cam la 20 de metri de mal). Este recomandat să folosiţi fire groase deoarece se pot intampla surprize (vezi foto - dai la crap la momitor cu fir principal 0,30, înaintaş 0,25 şi îţi intră un monstru de somn de 17kilograme).
***
Am adresat câteva întrebări dlui Zima Ferenc, administratorul complexului Camp Fish Zima:
Rep: Ce v-a determinat să înfiinţaţi acest loc superb de agrement?
Zima F.: Faptul că am o slăbiciune pentru acest sport, în general pentru petrecerea timpului liber în natură, m-a determinat să dezvolt acest loc.
Rep: Fiind o afacere, există şi aici niste taxe care trebuie achitate...
Zima F.: Sigur că da... ca peste tot în lume, un loc de agrement amenajat cum este acesta necesită nişte cheltuieli... Astfel, taxa pe prima baltă este de 20 lei iar la a doua este de 40 lei. Programul zilnic este următorul: marţi – duminică, de la ora 7.00 până la ora 20.00. Luni 13.00-20.00. Se pot folosi 2 beţe a câte 2 cârlige fiecare. Şi pentru ca pescarii înrăiţi să nu plece acasă cu juvelnicul gol, pot cumpăra peşte de la noi.
Rep: Ce amenajări aţi făcut?
Zima F.: Locul este potrivit pentru toate categoriile de vârstă. Am amplasat leagăne pentru copii, mese şi bănci rustice, se poate face grătar... tot ce este necesar pentru o ieşire reuşită în natură. Se pot organiza şi concursuri de pescuit.
Rep: Mulţumim pentru amabilitate.... o urare specifică aveţi de făcut celor care o să meargă la Camp Fish Zima...
Zima F.: Bineînţeles.... FIR ÎNTINS!

CRAPUL

Prin rubrica de faţă, imi propun sa vă prezint cele mai noi şi utile informaţii despre crap şi tehnica de pescuit a acestuia.
Crapul este o specie de peşte pe cât de răspândită pe atât de enigmatică şi râvnită de pescari. Cum majoritatea speciilor de peşti au şi un corespondent din fauna terestră, crapul este asociat de multe ori cu porcul. Atributul de porc al bălţilor este datorat asemănării izbitoare: corp îndesat, masiv şi greoi, botul orientat în jos. Se spune că un crap râmă prin nămol, filtrând cantităti mari de hrană. Crapii traiesc în grupuri, sunt suspicioşi nu însă şi prădalnici. Capacitatea lor de a înţelege şi a dejuca capcanele face ca acest peşte să semene cu vulpea. Un crap odată prins şi scăpat (sau, ne place să credem, eliberat) devine un adevarat expert în evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o probă de adevarată fineţe. Crapul este un peste de o inteligenţă aparte, dublată de instincte puternice.
Ca să ne putem da seama dacă într-o zonă a bălţii sunt sau nu crapi, trebuie să pornim de la observaţia că, în general, crapii fac deseori sărituri mai mult sau mai puţin zgomotoase. Uneori se răsucesc energic la "oglinda" apei, alteori fac sărituri spectaculoase, precum delfinii. Însă, ce se întâamplă cu crapii mari ? Dacă nădim o suprafaţă mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenţi în special în zonele limitrofe. Iar când liniştea se aşterne, atunci se reped să adune în grabă urmele de hrană rămase în nămol. Cel mai bine este ca nădirea să nu se facă în exces, dacă vrem să prindem numai exemplare foarte mari. O trăsătură foarte interesantă este că, în general, crapul este fricos dar curios în acelaşi timp. Chiar dacă speriem un crap în timpul lansării, el fuge pe moment dar revine în scurt timp în locul cu pricina pentru cercetări.
Crapul este un peşte care trăieşte pe fundul apei, scormonind şi brăzdând tot fundul albiei, complacându-se de regulă să stea în ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapiştilor este să nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferinţele sale alimentare diferă de la un sezon la altul. El mănâncă uneori mâncăruri la care nici cu gândul n-am gândi. Mănâncă peşti morţi, gunoaie aflate în descompunere, găinaţ de pasăre. Unii pescari folosesc cu succes găinaţul în prepararea nadei pentru crap. Mâlul este intotdeauna căutat de crap. Acesta conţine un soi de bacterii care ajută digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldură toridă el pleacă din zonele cu mult mâl - în care se degajă metan - spre acele zone cu apă oxigenată. Primavara, când adoptă meniul de carnivor, crapul înfulecă şi expulzează cu mare repeziciune râmele de mâl, plevuşca, mormolocii ... pe care-i ameţeşte şi apoi îi mănâncă cu mare poftă. Nici răcuşorii şi scoicile nu scapă uneori de foamea crapului, în măsura în care acestea din urmă nu se baricadează la timp. Deseori, puii de crap cad victimă propriilor părinţi. De aici şi succesul unor momeli cu ingrediente de origine animală (bulete cu aromă de carne, de peşte, biscuiţi pentru câini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. În anotimpurile călduroase, când vegetaţia subacvatică se găseşte din abundenţă, interesul crapului pentru hrana animală, consumând preponderent hrană de origine vegetală. Crapul mănâncă bine atât în anotimpurile calde dar mai ales în prima parte a toamnei, când acesta se pregăteşte să intre în iarnă cu o rezervă cât mai importantă de energie. Căderea primei brume anunţă că am intrat deja în plin sezon de pescuit la crap. În această perioadă se prind cele mai mari capturi de crap. Această regulă este valabilă în special pentru crapii romaneşti, oglindă şi mai puţin pentru cteno.
Crapul este prin excelenţă un gurmand putând consuma la o singură "masă", în medie, hrană într-o cantitate echivalentă cu până la 1/5 din greutatea sa. Dacă este privat de hrană sau vremea este capricioasă, crapul poate sta nemâncat chiar şi o săptămână. Dacă are hrană din abundenţă el mănâncă până "crapă", după care urmeaza digestia. În general digestia crapului este rapidă, fiind însă dependentă şi de temperatura apei şi natura alimentelor. În general hrana nepreparată, cum ar fi porumbul, se digeră mai greu, lucru nedorit atât de peşte cât şi de pescarul care somează mai mult. Buletele, grâul fiert şi alte preparate obţinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai uşor iar peştele mănâncă mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate faţă de cele preparate este de 3:1, raport reflectat şi în timpul de aşteptare al pescarului care realizează nădirea. Să reţinem că sistemul digestiv al crapului se rezumă la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezultă că randamentul prelucrării alimentelor în sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde şi nevoia permanentă a crapului de a consuma cantităţi mari de hrană. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri în cautare de hrană. Revenind la faza de cautare şi analiză a locurilor de pescuit la crap, trebuie să subliniem că atunci când crapii execută sărituri este semn că apa este oxigenată, hrana este pe placul lor iar aceştia se manifestă ca atare. Este un semn mai mult decât promiţător că vom face o partidă de pescuit reuşită dar asta nu înseamnă că, obligatoriu, el va mânca şi din momeala noastră. Aici intervine şi abilitatea noastră de pescari. Trebuie să reţinem că, aproape ca o regulă, dacă nădim intens un loc şansa capturării unui exemplar mare este minimă la început, primii veniţi fiind crapii tineri, inconştienţi, sau crapii sălbatici - care nu cunosc experienţa capcanelor. Cum pleacă aceştia apar şi bătrânii. Un lucru demn de reţinut este că o luptă prelungită cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zonă. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare că aceştia sunt avertizaţi de victimă. Partea bună este că, deşi fricoşi, crapii revin uneori destul de repede în zona de hrănire. Este de remarcat faptul că, în general, crapii răspund foarte bine la momelile cu care sunt învăţaţi. Dacă aceştia au mâncat numai porumb, cu siguranţă vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse într-un ac, în locul mult mai pretenţioaselor bulete agăţate cu grijă în firul de păr. Aşadar, analizaţi cu atenţie momelile celorlaţti pescari care au prins crapi înaintea voastră. Deşi nu este esenţială culoarea momelii, totuşi culorile luminoase sunt preferate.

NADE

Reţeta I
Compoziţie: 2kg porumb uscat, 1 kg grâu, 1/2 kg boabe soia, 1/2 kg seminţe floarea soarelui, 1/2 kg seminţe canari sau păsări mici (opţional), 1 kg mazăre la conservă, câte 1/2 kg din următoarele: ţşrot, mălai, făina, apoi un plic lapte praf (cred că are 400-500 grame) din cel ieftin, un pachet pesmet şi unul de griş, 1/2 kg zahăr, 5-6 ouă, un borcan de miere. Compoziţia se împarte în două: seminţele şi boabele se pun împreună la înmuiat, bine amestecate (fără mazăre!). Ideal 48 de ore, se poate şi cu 24 de ore. Cele de floarea soarelui sunt water-proof şi dacă nada nu se leagă bine ai şansa să le vezi plutind prin apă la aruncare.Făinurile, zahărul şi laptele praf se pot amesteca separat până la omogenizare, evident fără oua şi miere. Cu o seară înainte se scot seminţele muiate într-un lighean mai mare unde se amestecă cu "făinurile" adăugate treptat. Acum se adaugă şi mazărea cu tot cu zeamă. Dacă mai este nevoie, se adaugă apa din vasul unde au fost ţinute la înmuiat dar, atenţie, cu zgârcenie; scopul este să se obţină o compoziţie "umedă" nu una îmbibată de apă. Se amestecă bine şi se mai lasă ceva timp, poate fi o oră sau chiar două pentru ca totul să fie uniform umezit. Cel mai bine este să se păstreze de-o parte o mică cantitate din amestecul cu faină, mălai etc. care poate fi adăugat în caz că iese o compoziţie prea moale. Apoi se adaugă mierea, ouăle şi evident se amestecă iarăşi bine. Compoziţia finală ideală trebuie să arate aşa: să se vadă bine boabele iar "liantul" dintre ele abia să se ghicească. Şi trebuie să fie foarte tare şi destul de lipicioasă. În cazul în care se momeşte cu praştia, se fac de seara guguloaie nu foarte mari care se pun separat într-un lighean neacoperit. Dacăa ieşit bine nada ele se mai întăresc peste noapte şi pot fi uşor aruncate fără să se sfărâme. O parte din nadă se păstreză pentru arc. Se pune puţină pe momitor, numai cât încape în interiorul arcului culisant. Tot din aceeaşi compoziţie se mai gauresc boabe de porumb care se pun pe fir. Oricum, una peste alta, se bservăt că nada asta atrage mai ales cteno. Crapul romanesc vine mai rar şi atunci vine la boiles.
Reteta II - formula îmbunătăţită
Compoziţie: 2kg porumb uscat, 1 kg grâu, 1/2 kg boabe soia, 1 kg seminţe cânepă, 1/2 kg seminţe canari sau păsări mici, 1 kg mazăre la conservă, câte 1/2 kg din următoarele: şrot, mălai, făină, apoi un plic lapte praf (400-500 grame) din cel ieftin, un pachet pesmet şi unul de gris, 300-400 grame piper pisat, 300-400 grame boia iute, 1 kg zahăr, 5-6 ouă. Se fierb boabele separat, cele de cânepă se fierb până pleznesc. Se lasă la răcit apoi se scurg de apă şi se amestecă. Prafurile şi făinurile se amestecă separat până la omogenizare apoi se amestecă cu boabele fierte. Ideea este aceeaşi, în nada finală trebuie să se vada mai ales boabele din compoziţie şi mai puţin "liantul". Se pare că piperul şi praful de boia sunt un puternic atractant. Dacă mai e nevoie de apă evident se foloseşte din cea ramasă de la fiertul boabelor. Dacă nădeşti prea puţin locul ai şanse mai puţine să atragi peştele, dacă nădeşti prea mult, crapul vine, mănâncă şi pleacă. Mierea trebuie scoasă din formula pentru că atrage foarte mult puiet.
***
De ţinut minte:
-mămăliga nu trebuie să aibă miros de mâncare, prăjeli sau alte alimente pe care le consumăm sau le-am preparat anterior în ceaun;
-fumătorii trebuie să se abţină de la fumat în timp de pregătesc nada, chiar dacă le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel când fixăm nada şi momeala în cârlig. Tutunul este cea mai eficientă "antimomeală";
-apa pentru prepararea mămăligii este bine să fie luată din lac sau dintr-o fântână curată, apa plată îmbuteliată sau, în caz extrem, apa de robinet ţinută 1-2 zile într-un vas în aer liber;
-în loc de zahăr este preferabil să folosim miere curată sau pastile de zaharină, deoarece mămăliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros

Eu sunt marele pescar!

Eu sunt pescarul mureşean, mă cheamă cum vreţi voi, Janos, Vasile sau Vinetu, şi vreau să fac cunoscute isprăvile mele din aventurile de la pescuit. Evident că vreau să probez şi cu fotografii iar dacă peştele din poză e mai mare decât mine înseamnă că aşa este!

Şăulia