Pescuitul la feeder

Echipamentul de bază în pescuitul la feeder:
1. o varga între 3 şi 4,5 metri de acţiune medie ( nu trebuie o lansetă de putere pentru că acest stil de pescuit este unul de fineţe iar o lansetă de putere nu ne poate ajuta decât la pierderea peştelui);
2. o mulinetă de calitate superioară mărimea 3000-5000 cu frâna pe faţă, cu tambur long-cast. Nu trebuie folosite mărimi mici pentru că acestea nu au nici putere nici raport de recuperare deoarece în pescuitul la feeder lansăm coşuleţe cu nadă destul de grele uneori în curenţi pe apele curgătoare;
3. tamburiii cu fir de calitate superioară, rezistent la noduri, unul cu 0,15-0,20, pentru peştii de talie mică (caras, albitură, etc...), iar celalalt cu 0,22-0,28 pentru peştii mai mari (crap, mreană, etc...) şi pentru atunci când folosim coşuleţe mari care sunt foarte grele încărcate;
4. minciog cu coada lungă, minim 2,5-3 m;
5. suporţi ajustabili pentru a poziţiona lanseta pe ei;
6. trusa cu cârlige, coşuleţe, momitoare, monturi etc...;
7. cârlige rezistente şi bine ascuţite (eu le prefer pe cele de la Gamakatsu) legate de diferite dimensiuni de la 6 la 20;
8. forface high tech cu fir de 0,10-0,22 în funcţie de peştii pe care urmărim să îi prindem;
9. agrafe cat mai mici şi rezistente prevăzute cu vârtejuri;
10. diferite mărimi de momitoare sau feedere;
Senzaţia prinderii unui peşte fie el cât de mic este de neegalat. Datorită vârfului deosebit de fin drilul este incomparabil cu cel de la o lanseta obişnuită. În momentul lansării datele problemei se schimbă, lanseta devenind destul de rigidă, ceea ce este un lucru foarte bun.
Montura de feeder este realizată dintr-un coşuleţ pentru nadă şi cârlig. Atunci când coşuleţul are capac în el se introduc momeli vii, râme, larve, viermuşi, libelule iar când nu este prevăzut cu capac, nadă cu momeala vie.
În pescuitul la feeder nu trebuiesc folosite mijloace de avertizare deoarece vârful extrem de sensibil ne arată când avem peştele la capătul celălalt.
Pescuitul la feeder se adresează în general peştilor paşnici: crap, caras, plătică, roşioară, lin, mreană, etc...
Pescuitul la feeder este un pescuit de fineţe, care se practică şi pe râuri şi pe bălţi, cu siguranţă că atunci când dăm cu un medium feeder după crap şi ne intră un monstru de 10 kilograme atunci adrenalina este mai mare. În acest stil de pescuit atunci când suntem într-un dril cu un peşte de talie medie şi mare depinde de fir, trebuie lucrat mult pentru ca feederul să nu se rupă. Un lucru important în această materie este vârful de schimb, depinde în ce zonă doriţi să pescuiţi : vârful cel mai mic pentru râuri şi peşti de talie mică, cel mijlociu pentru peşti de talie mijlocie şi cel mare, heavy - pentru aşa zişii monştri ai apelor din România. În general feederele se comercializează cu maxim 4 vârfuri de schimb. FIR ÎNTINS!

Momeli naturale - coropişniţa

Coropişniţa este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Mirosul caracteristic al acesteia este depistat de către "mustăcios" de la mare distanţă, şi sunt locuri pe Dunăre unde o coropişniţă în cârlig echivalează cu un somotei.
Cum o găsim
Cel mai adesea o găsim din întâmplare, săpând după râme. Dar putem să o căutăm cu şanse mari în reşedinţele din grădinile de legume. Aceste reşedinţe sunt cultivate primăvar devreme pe un substrat de gunoi de grajd în care coropişniţele preferă să ierneze datorită căldurii degajate. Prezenţa coropişniţei se recunoaşte prin micile ridicături la suprafaţa solului şi după prezenţa plantelor ofilite care se smulg uşor, acestea fiind retezate de la rădăcină. Uneori în nopţile de vară o putem vedea zburând în jurul unui bec aprins.
Cum o păstrăm
A doua problemă, după găsirea coropişniţelor, este păstrarea lor. Vom folosi un vas de minim 10 litri (acvariu vechi, găleata, etc.). Cu cât vasul este mai voluminos, cu atât "confortul" coropişniţelor va fi mai mare şi implicit durata lor de viaţă în captivitate. Cea mai bună densitate ar fi de o coropişniţă / un litru de pământ.
Pentru a nu se răni între ele le vom tăia cu o forfecuţă vârfurile labelor scormonitoare. Nu le vom rupe labele în întregime fiindcă vor supravieţui mult mai puţin.
Pământul va fi umed şi afânat, cel de la muşuroaiele de cârtiţă, de pădure sau de gunoi fiind cel mai bun. La nevoie vom amesteca nişte frunze în pământ normal. Vom amesteca de asemenea şi câţiva morcovi, tulpini şi rădăcini de plante, cartofi, pentru hrana coropişniţelor.
Vasul cu coropişniţe îl vom tine cât mai departe de soare şi căldură. Ideal ar fi un beci. De asemenea, trebuie să îl ţinem acoperit cu un capac, altfel vom avea ocazia să descoperim că deşi are un aspect atât de greoi, coropişniţa poate totuşi zbura.
Până la locul de pescuit vom transporta coropişniţele într-un vas mai mic, de genul unei găleţi de plastic de 5 litri umplută cu pământ negru şi cu frunze, cu capac prevăzut cu găuri mici pentru aerisire. Vom avea tot timpul grijă să nu o lăsam în bătaia directă a soarelui şi vom umezi din când în când pământul, dacă este nevoie.
Cum pescuim
Se foloseşte pe cârlige simple cu tija aproximativ de lungimea ei, numărul 1/0 - 3/0. Pentru a rezista mai bine în cârlig, mai degrabă o legăm de tija acestuia, cu aţă subţire, trecută de câteva ori în jurul ei, decât să o străpungem ca pe o râmă.

Pescuitul somnului

Pescuitul somnului vizează îndeosebi exemplarele mari, fiecare pescar dorind să prindă un exemplar cat mai mare şi nu "moace" de 1-2 kg. De aceea pescuitul acestor exemplare este diferit de cel al celorlalţi peşti, de mai mici dimensiuni.
Trofeele de somn, exemplarele de peste 20 de kilograme se găsesc în râurile mari (Olt, Mureş, Prut, Siret, Criş), în Dunăre şi Delta acesteia, precum şi în lacurile mari de câmpie.
De regulă somnul este sedentar, nemişcându-se prea mult în jurul locului său de vânătoare, localnicii cunoscând aceste locuri (fiind un peşte teritorial, acolo unde s-a prins un somn mare, peste câtva timp va veni un altul să-i ocupe locul). Pescarilor aflaţi la pescuit doar pentru o zi-două nu le rămâne decât să se ghideze dupa experienţa şi configuraţia locului. Un copac prăbuşit în apă, un cotlon săpat în malul râului, o groapă din mijlocul lacului sunt tot atâtea locuri preferate de somn. Ca regulă generală, somnul se găseşte acolo unde are să se ascundă, adică în preajma oricărui obstacol aflat în apă. Somnul mai mare pleacă la vânătoare noaptea, şi uneori se aude plescăitul pe care îl face la suprafaţa apei cu coada. Somoteii vânează în cârduri, chiar şi in timpul zilei.
Momeala folosită la prinderea somnului este foarte diversă. Se folosesc cu succes coropişniţele, cărăşeii, râmele mari şerpeşti, broscuţele, ţiparii.
Coropişniţa este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Se poate trage pe cârlig, dar astfel nu va mai atrage pestele decât prin miros şi parţial prin văz. Mai bine o legăm de tija cârligului cu aţă, ţinând-o astfel vie o perioadă mai mare de timp ţi sporindu-i şansele de a fi reperată datorită mişcărilor ei.
Cărăşeii de circa 10-15 cm îi prindem în cârlig fie de buza superioară, fie de spate, având grijă să nu le lovim coloana vertebrală. Atât cărăşeii cât şi ţiparii îi prindem fie la undiţă, la mal, fie cu un halău (năpatca).
Râmele şerpeşti le scoatem chiar de pe malul bălţii. Sunt de culoare neagră-verzuie, aspre la pipăit şi foarte rezistente, de dimensiuni mari. Cel mai bine se pun în buchet pe un cârlig cu tija lungă, numărul 1/0. Fiind rezistente nu vor putea fi mâncate de peştii mici şi vor rămâne mult timp pe fundul apei în aşteptarea somnului vizat. Sunt o momeală bună şi pentru crapul mare, astfel că putem avea surpriza să prindem un astfel de peşte.
Broscuţa se prinde trecându-i cârligul printre oasele picioarelor din spate. Se pune pe fir în apropierea ei o bucăţică de plută care să o împiedice să se ascundă în malul de pe fund. Din 10 în 10 minute se scoate la suprafaţă pentru a-i permite să respire.
Nădirea nu se practică la pescuitul somnului, poate doar de către unii localnici care ştiu precis unde îşi are sălaşul, cu maţe de găină, resturi alimentare în descompunere.
Lanseta va fi de 3-3.50 metri pentru pescuitul de pe mal şi de 2.50-3 metri la pescuitul din barcă, cu o acţiune de minim 50-100 de grame. Materialul din care este construită poate fi carbon dar şi fibra de sticlă solidă este bună, mai ales datorită acţiunii sale telescopice.
Mulineta va fi una mare, cu o capacitate de minim 100 metri de fir de 0.40. Cel mai bine ar fi să puneţi pe ea cam 150 de metri de fir, nu puţine fiind cazurile când un somn nu a putut fi oprit desfăşurând tot firul de pe mulinetă. Iar când acel somn este captura vieţii, regretele de a nu fi avut fir suficient sunt tardive. Mulineta poate fi atât cu tambur fix dar şi cu tambur rotativ, sau o mulinetă multiplicatoare.
Nailonul va avea diametrul în funcţie de talia peştelui căutat, dar oricum peste 0.35 mm. Pe mulinetă se vor pune 100-150 metri de fir. Struna pentru pescuitul la somn va fi metalică pentru exemplarele mari, din sârmă de oţel de 30-40 cm lungime. Pentru somnii mai mici de până la 5 kg se poate folosi şi o strună dintr-un nailon mai gros, de 0.60.
Cârligele vor fi cu tija lungă, mari, deoarece somnul are gura mare. De obicei se folosesc numerele 2/0-1/0 pentru cărăşel, broască, 1-2 pentru pescuitul cu râmă.
Plumbul va fi de o greutate care să permită lansarea monturii şi ţinerea acesteia (cărăşei, ţipari) pe loc.
Se poate pescui atât cu lanseta cu plută (fixă sau culisantă), fie cu lanseta cu plumbul pe fundul apei. Se lansează în apropierea locului bănuit a avea somn, cu grijă pentru a nu strica momeala din cârlig mai ales atunci când aceasta este un peştişor viu sau o coropişniţă. Atenţie de asemenea pentru a nu depăşi puterea de aruncare a lansetei şi a risca ruperea acesteia. Lanseta va fi supravegheată tot timpul iar atunci când este lăsată nesupravegheată (cu toţii ştim că de obicei chiar în astfel de momente trage peştele) este bine să fie legată de mâner cu o sfoară legată de un copac, o piatră.
Înţeparea somnului se face puternic, pentru a asigura pătrunderea cârligului în gura osoasă, plină de dinţi. Vom aştepta câteva momente, pentru a fi siguri că momeala a fost înghiţită de către somn şi abia apoi vom înţepa.
Scoaterea somnului mare la mal este cea mai dificilă parte a pescuitului acestuia. În primul moment acesta nu se mişcă, părând că am agăţat o cioată. Îl putem scoate din această stare ciupind uşor firul lansetei şi producând astfel vibraţii.
În momentul imediat următor, când realizează că ceva nu este în ordine, somnul pleacă în viteză şi de obicei acesta este punctul critic. Poate să intre în adăpostul său de sub apă, să se îndepărteze fără să-i pese prea mult de noi sau să rupă firul datorită unei frâne prea tare strânse. Dacă nici una din aceste situaţii nu se întâmplă şi reuşiţi să menţineţi contactul cu peştele, aveţi toate şansele să-l vedeţi pe mal.
Obosirea somnului se realizează ritmic, aducându-l treptat cu gura la aer, fără a-l grăbi, nu rare fiind drilurile de 30-50 de minute, în funcţie de talia peştelui. Dificultatea luptei cu somnul nu constă atât în zbaterea acestuia cât în greutatea sa, de care ştie să profite îndoindu-se ca un arc şi rămânând pe fundul apei.
Odată obosit şi adus la mal sau lângă barcă, somnul poate fi ridicat cu minciogul (atunci când încape), cu gafa (un instrument de înţepat foarte bine ascuţit şi curbat ca un cârlig) sau cu mâna băgată în gura peştelui. Unii folosesc şi un retevei de lemn cu care lovesc peştele în cap când acesta ajunge la mal.
Pescuitul somnului la clonc
Este un pescuit care se practică îndeosebi de către pescarii profesionişti până la apariţia metodelor mai noi şi mai "productive", gen curentul electric. Cloncul este un lemn curb scobit la un capăt care produce un zgomot înfundat la lovirea apei. Zgomotul sau vibraţiile produse sunt de natură a scoate somnul din ascunzătoarea sa, acesta ridicându-se la suprafaţă în căutarea prăzii. Nu încercaţi să va faceţi singuri un astfel de clonc, acesta este un instrument pe cât de primitiv pe atât de complex precum un bumerang, o cât mai mică diferenţă faţă de "original" anulând complet acţiunea sa.
Pescarul se află în barcă (de obicei sunt doi pescari, unul pescuind iar altul ţinând barca deasupra locului bănuit că ar avea somni) cu două-trei lansete. Plumbul este greu pentru a ţine firul întins chiar în curent, ajungând până la 200 de grame. Momeala este fie o coropişniţă, fie un peştişor sau un buchet de râme. Se mai leagă pe fir şi câteva fire de lână roşie pentru sporirea atractivităţii.
Emil Bogdan Potrea